Cap. 1- Contactul sau Prima Conversatie Despre Idei

     Copila urmarea pe geam procesul de reciclare al sufletelor. Intr-un ritm ametitor, containerele umane se umpleau, unul cate unul, cu noi vieti, sub supravegherea operatorilor care turnau materia in forme prestabilite, intr-un echilibru care, prin insasi natura sa, nu permitea greseala. Consumase deja toate ideile de sandwich pe care le putea concepe, si cu toate acestea inca se simtea slabita, ca si cum ar fi adaugat anumite idei daunatoare la ingredientele pe care le invatase pe dinafara. Pe ecranul mare al camerei sale, vedea acel du-te vino care o ametea si de care se bucura ca scapase, pentru moment, invocand o imperfectiune mentala care produsese, la nivelul fiintei sale, ideea de boala. Prietenii o sfatuisera sa-si petreaca saptamana in ideea de pat, insa se constientiza ca fiind prea ametita pentru a gandi noi forme, iar insatisfactia cea mai mare ii era provocata de ideea de foame pe care nu o putea respinge prin nici unul din mijloacele mentale pe care le avea la dispozitie.    

      Cu miscari cerebrale lente, dar sigure, isi construi ideea de ceas, incruntandu-se pentru a putea citi vagile urme cauzate de trecerea celor doua limbi prin cadranul timpului, fara a reusi decat sa aproximeze ca era ora sase. In curand avea sa inceapa tura de noapte, operatorii acestia aveau sa se intoarca acasa, unii dintre ei salutand-o cu respect prefacut prin ideea de geam care se inalta falnica, separand cele doua camere ale uzinei. Se gandi sa se indrepte inspre farmacie, unde diverse idei de sanatate erau aranjate, dupa marime si proprietati, inspre a fi distribuite consumatorilor. Copila deschise ideea de dulap si numara incet, de la stanga la dreapta, sufletele pe care le avea in depozit. Erau douazeci si sapte, ceea ce insemna ca la finalul zilei avea sa ramana, cel mai probabil, cu douasprezece : patru suflete costa ideea de autobuz, produsa in fiecare zi de catre o serie de creatori comunali speciali, care se ocupau de transporturi, zece suflete ideea de sanatate, plus ca avea sa dea inca un suflet cersetorului de langa farmacie care isi asigura prosperitatea amenintand lumea cu ideea de cutit. Intrucat corproralitatea ii era aparenta, iar ideea de haine ii provoca repulsie, micsorand cadrul maximal al potentelor de deplasare si gesticulare pe care le avea la dispozitie, se hotari sa paraseasca camera complet dezbracata, distrugand ideea de perete care o separa de lume. Isi forta gandurile sa razbata intru eter, si astepta cateva franturi de timp pentru a-i aparea, ca in fata unui organ de simt, ideea de autobuz de care avea nevoie. Chemarea functionase, tot ceea ce trebuia era sa se imagineze la bord. O nemultumea insa faptul ca trebuia sa depinda de produsele acestor creatori comunali care asigurau ideea de deplasare, si ca un singur moment de imperfectiune al procesului de gandire strain i-ar fi putut cauza suferinta mentala, in caz ca ideii de autobuz i s-ar fi asociat ideea de « accident cu consecinte fatale ». In cele din urma se imbarbata si urca in autovehicolul imaginar, soferul-constructor se afla acolo si o asigura ca drumul avea sa fie lent ca intotdeauna. Il cunostea din priviri pe acest constructor, stia ca fusese cel mai bun din promotie, tocmai de aceea ajunsese sa aiba un post superior ei, care ramasese intotdeauna in mediocritate.    

     « Unde te las, domnisoara M. ? La farmacie ? »     

     « Da, intocmai precum zici, desi intrebarea este futila de vreme ce ai aflat tot ceea ce ai dorit patrunzandu-mi in minte. Sunteti o casta periculoasa voi, constructorii, si cum nimeni nu va poata dovedi bunele intentii, as putea la fel de bine presupune ca doresti sa ma domini utilizandu-te de slabiciunile mele mentale”    

     « … Un constructor riguros nu va avea niciodata asemenea comportament, intregul sau cod il va obliga sa isi respecte pozitia si sa nu abuzeze de relatiile ideatice cu ceilalti, mai ales de cand situatia cu principiul lumii este atat de incerta… Unii spun in ultimul timp ca ar absenta, desi, daca ma intrebi personal, acestui zvon ii lipseste cel mai elementar grad de intemeiere… »    

     « Te referi la Unul ? Daca este adevarat, presupun ca in curand o sa fim suspendati cu totii in afara universului, indiferent de rang sau dispozitii. Sau o sa ajungem ca oamenii, numai ca atunci nu o sa mai aiba cine sa guverneze procesul de reciclare a sufletelor »     

     « Acesta este un gand ingrijorator, ar trebui sa aducem la suprafata fiintei noastre cat mai putine din acestea… Stim foarte bine ca fiecare idee are ecouri in lume pe care nimeni nu le poate anticipa. Prin urmare ar trebui sa ramanem pe pozitii si sa fim increzatori, este ilogic sa se poata suspenda principiul suprem al lumii ».    

     « Nu stiu ce sa spun, in ultimul timp port in mine o framantare existentiala nespecifica unui operator. Imi afecteaza ideile si slujba, alaltaieri aproape ca am trimis pe lume un suflet constient de fiecare element al vietilor sale anterioare. Realizezi ce nenorocire s-ar fi putut produce atunci ? Asemenea scapari imi fac munca dificila si ma condamna in proprii ochi ».    

     « Nu s-ar fi produs nici o nenorocire, stai linistita. Mai bine trage aer in plamani si expira… Nu comenta ca nu ai plamani decat in minte, nu acesta este lucrul care conteaza. Probabil ca  omul care si-ar aminti ca a fost soldat in batalia de la Hastings, de exemplu, nu ar fi, pentru semenii sai, diferit de acei Napoleoni care apar incontinuu de cand am fost sabotati de catre infractorul ala scarbavnic care a patruns in baza noastra de multiplicare. Ar fi probabil trimis la nebuni, iar societatea umana si-ar continua evolutia in perfecta stare de ignoranta fata de propriile acte. Daca am inteles ceva din mersul lumilor, atunci acest lucru este ca oamenii nu vor sa priveasca inspre noi. Nici macar atunci cand Platon a cazut in masina de aruncare in lume si a fost proiectat pe Pamant alaturi de amintirile sale de operator, propunand Teoria Ideilor, nimeni nu l-a luat in serios exceptand acea casta de filosofi plicticosi care incearca a deriva universul din franturi logico-intuitive fara noima. »    

     « Nu intelegi, am inceput sa dezvolt oarecare interogativitate, si nu cred ca este doar un moment in evolutia mea peste care sa trec cu lejeritate sau sa ma prefac ca nu ar exista. Intrebarile sunt acolo, in mintea mea, si nu au nicidecum o desafasurare contingenta. Ma tem ca intr-o zi o sa ajung precum cersetorul de langa farmacie, furand suflete pentru a putea supravietui ».     

     « Hei, stii ca un operator este dedicat exclusiv meseriei sale. Cat timp iti amintesti acest adevar, vei fi in regula… Uite-l insa pe sobolanul ala nenorocit, ar trebui sa il luam si pe el…pare cam zgribulit si i-au inghetat mustatile… »       

     Copila se uita pe geam si isi casca ochii ideatici asupra aratarii care facea semne disperate cu mainile sale mici acoperite de blana. Il cunostea de mult timp, fusesera prieteni pana in ziua in care fugise cu toate sufletele sale si ii distrusese locuinta utilizandu-se de ideea de cutremur. Acum erau dusmani devotati, si nimic nu i-ar fi facut mai putina placere domnisoarei M. decat sa fie nevoita sa isi imparta locul in autobuz cu aceasta creatura respingatoare pe care o ura cu patos.       

     « Te rog  » ii spuse ea constructorului, « fa-mi placerea si calca-l. Raneste-l, distruge-l, nu ma intereseaza ce faci, dar ajuta-ma sa scap de el pentru totdeauna ».    

     « Hei, dar cat de agitata esti. Este doar o uratenie a naturii, nu merita ura noastra… Bine, daca insisti, nu voi opri autobuzul la statie, desi nu este deontologic si ai o influenta nefasta asupra gandurilor mele… »     

     « Multumesc, apreciez dovada ta de prietenie. Nu merita ura noastra, si totusi nu pot sa nu ma gandesc ca aceasta bestie imi facea avansuri acum cateva luni. Cred in continuare ca ar fi trebuit sa il calcam… »    

     « Esti extrem de sigura de sentimentele tale negative, si cauti orice prilej sa le aduci la suprafata fiintei. Crede-ma, domnisoara M., aceasta este sursa tuturor neajunsurilor. Nu ni se permite empatia, ea este numai pentru muritori… »    

     « Daca soarecii empatizeaza, nu vad de ce nu as face-o si eu, intr-un sens diferit fata de acestia. Nu vad de ce ar trebui sa ne limitam in asemenea masura experientele ; ar trebui sa fim superiori ca traire muritorilor, nicidecum sa simtim ca suntem victimele unor lipsuri infinite… »     

     « Esti fitoasa si nu stii niciodata ce vrei, draga mea M. Mai devreme te temeai ca iti vei pierde slujba, acum refuzi sugestiile mele, desi ele te-ar ajuta sa iti pastrezi munca la un nivel de eficienta suficient de ridicat incat sa nu ajungi a te imagina zilnic aruncata in strada. Bineinteles, daca s-ar intampla una ca asta ai gasi intotdeauna adapost in ceea ce imi imaginez a fi casa mea, dar presupun ca esti suficient de orgolioasa incat sa imi refuzi oferta… »     

     « Nu refuz ofertele sincere de prietenie, refuz doar ideea dependentei. Poate ca problema nu este totusi in mine si este in lume. O lume fara de Unul este o lume care nu se poate justifica, si astfel devine haotica… »    

     « Calmeaza-te, M. » rase constructorul ca printre dinti, « nu mai purta discutia atat de departe : Unul este acolo undeva, foarte aproape de fiecare dintre noi, inclus poate in constitutia noastra. Probabil ca ai vrea sa il vezi, sa il atingi, sa ai o perspectiva empirica asupra acestuia, dar toate aceste lucruri nu fac obiectul gandurilor noastre. Iar noi gandim ca sa existam, ne gandim pe noi, ii gandim pe altii si gandim obiectele lumii in care fiintam. Daca vrei sa renunti la aceste privilegii pentru lumea simturilor, poate ca ar trebui sa il urmezi pe Platon si sa cazi in masina de aruncat in lume… »      

     « Nu vrei sa intelegi », rosti fata pe un ton iritat, ca si cum ar fi fost gata sa elibereze un nou val de sentimente negative intru lume,  « eu nu vreu sa cobor in cele de jos, ci mai degraba intentionez sa urc in cele de sus. Ori ceea ce nu am este o certitudine cu privire la existenta unui « mai sus ». Se prea poate, ma gandesc, ca cineva sa aiba interesul de a ne tine sub control prin teama fata de un legiuitor transcendental. Stim prea bine ca acelasi lucru il facem si noi prin promovarea ideii de « zeu » in randul oamenilor. Scriind in sufletul fiecaruia ideea de respect divin, putem promova o minima morala in lumea materiei, pentru ca lucrurile sa nu scape de sub control si sa se ajunga la un razboi universal ce ar face ca meseria noastra sa cada in redundanta… » 

     « In primul rand, noi suntem cu adevarat zeii oamenilor. Atributele pe care le acorda ei divinului nu sunt pure fantasme; ele constituie, in majoritate, caracteristicile noastre cele mai intime… In al doilea rand, religia a provocat mai multe razboaie decat a oprit, deci aceasta idee a incastrarii respectului divin in sufletele oamenilor, alaturi de o serie de trasaturi precum vointa de putere, avaritia, fuga dupa o viata usoara si sarlatanismul, se dovedeste a reprezenta unul dintre cele mai impresionante falimente ale procesului nostru creativ. Iar in al treilea rand, noi nu suntem oameni, prin urmare nu putem fi tinuti sub control precum ei, mai ales de catre fiinte aflate la acelasi nivel de realitate. Nu ai cum sa explici faptul ca suntem cu totii purtatori de idei, iar ideile noastre au totusi trasatura de a fi interconectate, daca nu presupui ceva unic care sta la baza acestei interconectari, a acestui multiplu care tinde inspre eliminarea oricaror diferente la nivelul unitatilor sale componente. Avem nevoie de Unul pentru a fiinta, avem nevoie sa gandim Unul pentru ca altfel nu ne-am putea gandi pe noi insine. Nimeni nu se proiecteaza contingent intru realitate, dupa cum stii, suntem  fiinte-principii si fiinte care au nevoie de alte principii decat cele pe care le reprezinta . Prin urmare nu inteleg de ce vorbesti de inselaciune si falsi judecatori transcendentali. Tu ti-ai produs Unul si esti responsabil pentru el asa cum fiecare din noi l-am produs, producandu-ne pe noi insine in urma acestui proces… iar un operator ar trebui sa cunoasca toate aceste lucruri pentru a putea functiona la parametrii optimi… »      

     Domnisoara M. se gandi o clipa la ceea ce auzise, apoi lasa privirea sa i se piarda undeva dincolo de geamul imaginar al ideii de autobuz, impartind sentimente bizare, nenumite, cu cel de langa sine, care se grabea sa o conduca la destinatie de parca intreaga ei structura empatica ar fi fost neimpartasita.     

     « Poate ca ai dreptate, nu putem vorbi de societate asa cum o fac oamenii. Aici fiecare fiinta este in sine si totusi cuplata la celelalte, impartindu-si lumea cu ele in virtutea unui principiu comun. Si totusi, uneori putem fi mai departati unul de celalalt si mai insingurati decat o copaie din care ai aruncat copilul odata cu apa… »    

     « Asta pentru ca Unul este intotdeauna singur, draga mea M. Unitatea primordiala isi este autosuficienta sub fiecare aspect ».     

     « Si totusi din sine a derivat multiplul. Oare nu ar trebui sa facem acelasi lucru? Sa ne traim viata prin si alaturi de ceilalti pentru a reveni la noi imbogatiti?”    

     « Un asemenea mod de fiintare te-ar inalta sau te-ar damna. Este periculoasa uniunea a doua fiinte, fiecare este integrata total in propria circularitate, se contine pe sine in virtutea absolutului. Nu poti sterge limitele naturale ale fiintarii- cei care incearca un asemenea lucru ajung sa piarda ceva din sine, si devin ca sobolanul pe care l-ai privit mai devreme cu suficient dispret incat sa se considere el insusi o sub-fiinta »    

     « Am cunoscut sobolanul acela, si niciodata nu mi-a spus… »     

     « … Cum a ajuns asa ? A fost odata constructor, avea o mare putere de control asupra sa si asupra ideilor sale. Pana in clipa in care a vrut sa iasa din sine. Nu te poti juca cu ideile, caci sunt singurul lucru pe care il posedam. Oamenii au materia, o modeleaza, se distreaza uneori cu ea, pentru ca are un grad ridicat de stabilitate. Noi nu avem nimic de acest gen- este suficient sa ne indoim de ceea ce facem ca acel lucru sa isi piarda semnificatia. Indoieste-te de existenta mancarii, si vei muri de foame. Indoieste-te de acest autobuz, si el va inceta sa fie un autobuz, va deveni altceva sau se va intoarce in nimic. Nu ne permitem sa ne indoim, sa ne intrebam, sa iesim din noi, pentru ca avem o datorie, si fiecare dintre noi nu valoreaza decat atat cat valoreaza ideile sale… »     

     « Nu am cerut sa fiu operator. In fapt, nimeni nu a cerut acest lucru. Iti aduci aminte cum te-ai nascut, daca te-ai nascut, daca nu ai trait dintotdeauna? Si de ce nu ne putem imperechea ? De ce oamenii sa aiba aceasta placere, iar noua sa ne fie refuzata ? Pana la urma ce suntem, in afara de elemente cu oarecare utilitate pentru bunul mers al lumii ? Oamenii au macar dorinta de a fi fericiti, noi nu avem nimic… »    

     « Nu ai inteles nimic din ceea ce am zis aici » rosti cu oarecare compasiune nervoasa constructorul, apoi isi recapata cumpatul pentru a nu face autobuzul sa deraieze de la traiectorie.

    « Nu poti sa te imperechezi, pentru ca esti eterna, si esti eterna pentru ca nu te-ai nascut niciodata. Cat despre fericire, orice constiinta lucida asigura determinarea ei sub chip de iluzie destinata celor prosti. Ai cunoscut vreodata fericirea? Daca nu, atunci o sa iti exprim crezul potrivit caruia un asemenea lucru nu exista, este un concept gol, atat pentru lumea oamenilor cat si pentru a noastra. Este ceva la care ne gandim fara sa il putem formula, ceva care ne scapa mereu, pentru ca nu este specific gandirii noastre. Nu poti da o forma fericirii, nu o poti modela mental sau material, nu ii poti specifica principiul activ. Prin urmare, sa renuntam la aceasta discutie si sa revenim la normal… »    

     « Ce inseamna normal? Tot aud cuvantul acesta, dar nu ma pot gandi la nimic normal, asa cum m-as gandi la un sandwich sau la o plasa de peste… Nu pot aduce pe lume normalul, si totusi el emana dinspre noi. Ce este normalul ? »    

     « Pentru tine, o zi reusita la munca. Pentru mine, o colectie de idei pe care am adus-o la lumina si am modelat prin ea doua lumi, atat a oamenilor, cat si a noastra. Pentru oameni, o seara fierbinte alaturi de persoana iubita. »       

     « Ma bucur ca vorbesti despre normalul meu fara sa ma cunosti. Poate ca am ambitii mai mari decat un normal care sa arate dupa cum mi-l prezinta ceilalti in clipele lor proaste de existenta… ».    

     « Esti operatoare, draga domnisoara. Nu exista un normal al tau diferit de normalul oricarei alte fiinte integrabile in aceiasi parametri cu tine. Ideea de «special » a fost creata pentru alte lumi; aici virtutea nu rezida in a fi special, ci mai degraba a fi la fel ca toti ceilalti. Si cu cat vei intelege asta mai repede, cu atat vei distruge mai putine fiinte, si cu atat mai mica va fi sansa de a te distruge pe tine insati… »    

     « Farmacia… am ajuns. Presupun ca iti datorez patru suflete, ca intotdeauna »    

     « Stii ce? » rosti constructorul cu ochi aparent mici, distras de formalismul acestei replici venite din partea celei mai ciudate fiinte pe care o intalnise vreodata, “mai bine pastreaza-ti sufletele si fa-te sanatoasa. Este tot ce imi doresc »     

    « Daca nu as sti mai bine » paru sa zambeasca si fata, « as spune ca incerci sa empatizezi cu mine ».    

    « Din fericire stii mai bine de atat, nu-i asa? »     

     Copila vazu usile autobuzului deschizandu-se ; stia insa ca, daca ar fi insistat asupra sentimentelor sale, cel de langa ea nu ar fi lasat-o sa plece. Era extrem de usor sa pervertesti o forma pura, sa inlocuiesti autobuzul cu patru roti umflate cu unul aflat in pana. Ea insasi avea calitati de creator, singurul motiv pentru care nu avea detinea aceeasi functie era predispozitia ei inspre distrugerea lucrurilor gata create, sub efectul unei lipse totale de rabdare si a unui mod dezordonat de a gandi. Ar fi avut insa puterea de a ii patrunde celuilalt in minte, dupa cum el o facuse cu atata usurinta mai devreme, si astfel autobuzul sau ar fi devenit autobuzul amandurora, iar modelarea performantelor sale ar fi devenit o chestiune de cuplu. Era totusi prea tarziu, constructorul se pregatea sa inchida usile, iar ea urma sa patrunda in acel loc in care avea sa fie interogata cu privire la imbolnavirea sa si la imposibilitatea de a-si produce mental starea originara de bine.     

     « Am vazut ca ti-e foame, apropo. Prinde aici… »    

     Domnisoara isi simti deodata fiinta contopindu-se cu satisfactia neputincioasa produsa de ideea unui aliment gustos, se prefacu ca molfaie putin si realiza ca este vorba despre un sandwich cu jambon si castraveciori, combinatia ei preferata, pe care nu reusise sa o aduca la suprafata mintii de cateva zile.     

     « Sper sa te satisfaca, draga M. La revedere… »     

     Fata emitea in continuare judecati de gust cu privire la ideea de sandwich, intr-o veritabila frenezie a simturilor pe care nu le poseda inca; fara indoiala ca se pronunta ca fiind satisfacuta de contactul ideatic care se intamplase, caci reusise sa intretina conexiunea cu produsul mental al celuilalt suficient timp cat sa il poata reproduce la infinit. Isi realiza asadar, prin proprie putere, al doilea sandwich, privind autobuzul care se departa de mintea sa pana cand se prabusi in uitare. Intra ulterior in farmacie, unde produse ideea de scaun si oferi cele zece suflete contra unei idei straine de sanatate. « Deschide-ti mintea » se vazu sfatuita de catre farmacista, apoi se prabusi intr-o stare de visare lucida in care ideea de sanatate avea sa o contracareze pe aceea de boala cu eficienta maxima. Se simtea ca in lumea materiei, sorbind o supa calda in care fusese strecurata o lingura de substanta cu efecte benefice, era sarbatoare si copiii i se intindeau pisiceste in poala pentru a primi lucruri palpabile. Imprejurul ei totul era scaldat intr-o caldura pufoasa, in timp ce dragi straini treceau absenti prin fata ei, observand cum capata culoare in obrajii mult prea palizi pentru o fiinta umana. La un anumit moment, i se paru ca se aude strigata si il privi pe cel ales alergand in intampinarea copiilor, pe cand strazile erau acoperite cu frunze verzi de pin, iar norii se deplasau greu pe cerul prevazut cu stele de abia vizibile….

    Cand parasi imateriala farmacie, sanatatea incetase sa ii fie afectata, iar starea-i mentala era una suficient de buna incat sa evite, pentru moment, a se lasa afectata de mersul obositor al lumii. Prefera asadar sa isi protejeze mintea in fata ideilor straine care apareau la tot pasul sub forma de masini, blocuri inverzite de timp si carnati cu mustar care se vindeau la pachet pentru un suflet. La coltul strazii, isi utiliza recastigatele puteri pentru a produce mental un pistol si a-l ameninta pe cersetor, furandu-i cele douazeci si unu de suflete pe care le castigase in ziua respectiva prin mijloace asemanatoare.     

     « Sa iti pocneasca ideile in capul ala dezgustator » spuse el cu furie, apoi se retrase din calea ei si isi fixa privirea asupra unei copile care se vizualiza molfaind o caramea in fata unui magazin imaginar de dulciuri. « Carameaua aici, sufletel, ca altfel ai dat de dracu »… in acest timp, M. ajunsese acasa si isi inaltase peretele la loc, apoi isi imaginase un telefon rosu si apasase pe Redial cu degetele-i lungi de pianista, asteptand raspunsul de la celalalt capat al firului.     

     « Alo, directorul aici. Cu cine am placerea ? »    

     « Doream sa va informez ca maine ma voi intoarce la munca… »  

     (continuarea in capitolul II)

                                  

~ de Mihnea-Dimitrie Calin pe noiembrie 10, 2007.