Modalitati de experimentare mentala a lumii sau Relatia “embodied cognition” cu fenomenologia (II)

           [...]  Inainte de un nou ocol prin fenomenologie, ne vom referi la caracterul constructiv al cognitiei, ca trasatura fundamentala invocata de adeptii « embodied cognition ». Prin aceasta nu se intelege nimic altceva decat ca raportul dintre minte, corp si mediu determina inclusiv modul in care ne apare lumea. Cu alte cuvinte, « imaginea realului » invocata de psihologul Piaget, apare aici ca element fundamental al « embodied cognition ». In functie de scopul asupra caruia actiunea sa este orientata in timp real, totodata de structura corporala a organismului si interactiunile sale anterioare cu mediul, individul isi construieste, in cadrul preexistent al lumii obiective, propria sa lume reprezentationala, decupand trasaturile acesteia in functie de necesitatile sale active. De exemplu, presupunand contactul sensibil cu un tablou, un pictor dorind a face o copie a tabloului, un critic de arta si un simplu amator de pictura vor avea acces la serii distincte de elemente intrand in componenta tabloului, scapand din vedere trasaturi care, pentru ceilalti, constituie elemente evidente. Consideram asadar ca unui arhitect intrat intr-o sala de clasa i-ar aparea in fata ochilor, in prima instanta, diverse aspecte structurale ale incaperii, pe cand alte elemente (ca de exemplu nivelul de praf de pe banci si catedre) ar cadea in afara imaginii sale primare despre locul respectiv. Pe de cealalta parte, pentru o femeie responsabila cu maturarea salii de clasa invocate mai sus, nivelul de praf de pe banci va reprezenta un element de interes in mai mare masura decat ar constitui-o, de exemplu, elementele decorative de pe tavan, sau caracteristicile pervazurilor de la ferestre. Prin urmare, in masura in care femeii respective i s-ar solicita sa realizeze descrierea salii de clasa respective, se cuvine sa credem ca aceasta ar face (ne asumam oarecare exagerare) o descriere a starii sale de curatenie mai degraba decat o prezentare desfasurata in termeni privitori la elemente precum pozitie, forma, aspect structural, care ar contura probabil reprezentarile arhitectului. Interpretarea cognitiei ca fiind un proces pasiv de acumulare informationala (« passive retrieval of external information ») este astfel contestata si inlocuita printr-un proces activ de reconstructie reprezentationala a lumii in functie de toate trasaturile luate in general in considerare de catre teoreticienii « embodied cognition ». Mentionam ca nu este in intentia acestor teoreticieni sa conteste existenta unei lumi obiective, apeland fie la o teorie epistemologica de tip Berkeley sau la un relativism rortyan extins la nivel ontologic, ci doar ca, presupunand aparitia unui agent (subiect cunoscator) in aceasta lume cu existenta obiectiva, ea ii va aparea intr-un anumit fel in functie de relatiile perceptual-motorii pe care le experimenteaza.

           Monica R. Cowart, referindu-se la lucrarea « The Embodied Mind » a lui Francisco Varela si a colaboratorilor sai, descrie cazul unui pictor numit “domnul I.” care, in urma unui accident, pierde posibilitatea de a percepe culorile, vederea sa fiind restransa la una alb-negru. Varela descrie cum specificul de viata al acestui om este el insusi afectat de acest handicap, in sensul in care, fortat sa se adapteze unor situatii noi,  isi va modifica comportamentul in functie de acestea. Daca initial absenta culorilor din gama sa perceptuala ofera realitatii un aspect halucinant, afectand planuri senzoriale distincte precum gustul resimtit de domnul I. la contactul cu mancarea, senzatiile sale auditive la contactul cu o bucata muzicala, etc., cu timpul, acesta invata sa aprecieze ceea ce numeste « night life » (viata de noapte). Pentru Francisco Varela, cazul de mai sus pune in lumina doua aspecte primordiale ale « embodied cognition » : 1. orice modificare importanta la nivelul aparatului senzorial al unei fiinte determina, implicit, o modificare a comportamentului sau in raport cu lumea, echivalenta constructiei reprezentationale a unei noi lumi ; 2. exista o legatura incontestabila intre diversele functii senzoriale, functii motorii si modul in care individul experimenteaza realitatea, ceea ce explica alterarea unor reprezentari perceptuale precum cele tinand de gust, auz, etc., odata ce un simt vital in conturarea lumii exterioare a fost afectat ( de exemplu, considera Varela, domnul I. nu mai are aceleasi trairi in momentul in care ia contact cu o bucata muzicala intrucat nu mai poate descompune din punct de vedere subconstient gamele muzicale in game corespunzatoare de culori).

           Din punct de vedere fenomenologic, Martin Heidegger considera, in lucrarea « Fiinta si Timp », ca, daca este a ne referi la fiinta umana inainte de aruncarea sa in lume ca la extensia maximala a unor potente ontologice inspre-actualizare, atunci « vom avea totodata in considerare legaturile care se pot stabili la nivel ontologic intre aceste serii de potente ». In alti termeni, ceea ce arata Heidegger aici este ca nu poti concepe o potenta a fiintei in sens izolat, mai ales daca doresti a reliefa specificul Daseinului ca fiintare-intru-timp. Un proces de actualizare a unei potente scoate in afara actualizarii potentele concurente cu cea asupra caruia individul x. si-a indreptat atentia (acest adevar fiind implicat de principiul logic al non-contradictiei). Pe de alta parte, actualizarea unei potente face posibila actualizarea altor serii de potente conectate la cea actualizata originar : de exemplu, alegerea meseriei de medic chirurg face posibila participarea efectiva la operatii pe pacienti vii, sau utilizarea de instrumente specifice asupra acestor pacienti (bisturiu, foarfece medicinal, etc.). Mecanismul pe care il evidentiaza Heidegger la acest nivel este perfect compatibil cu teoria lui Varela din « The Embodied Mind », in sensul in care, odata ce potenta de percepere a culorilor a fost anulata definitiv in cazul unui Dasein, atunci anularea acestei potente va insemna totodata o anulare a potentelor implicate sau favorizate de potenta mentionata mai sus. Aceasta nu trimite, bineinteles, inspre o modificare a parametrilor esentiali ai Daseinului, care va ramane caracterizat ca fiinta a deschiderii-intru-lume, dominata de intentionalitatea constiintei si atributul interogativitatii. Pe de cealalta parte, este evident ca ceea ce va fi afectat va fi modul de orientare a Daseinului intru lume,  caci contactul cu un lucru oarecare x. va fi descris in termeni care nu au legatura cu atributul culorii lui x, ceea ce face ca x-ul asupra caruia constiinta domnului I. este orientata inainte de accident sa fie, pentru aceasta constiinta, diferit de x-ul asupra caruia ea este orientata incepand din momentul accidentului de masina (in ciuda faptului ca x., luat ca « lucru in sine », are aceleasi atribute obiective in ambele cazuri). Ca o concluzie comparativa a celor doua teorii, adeptii « embodied cognition » recunosc existenta unei lumi obiective si a unor moduri diferite de experimentare subiectiva a acesteia, in functie de structura noastra corporala, raporturile cu mediul, etc., pe cand fenomenologii de tip Heidegger recunosc existenta unei lumi luate « in sine » si a unor orientari diferite ale Daseinului in raport cu aceasta, depinzand de atributele pe care Daseinul le are actualizate in fiecare moment al existentei.

           In ceea ce priveste teoriile adiacente « embodied cognition », vom mentiona in cele ce urmeaza o serie de elemente la care David Chalmers si Andy Clark fac referire in lucrarea « The Extended Mind » . Ceea ce teoreticienii mentionati mai sus incearca a scoate in evidenta este caracterul ireductibil al proceselor noastre mentale la trasaturi care sa tina exclusiv de interioritatea umana. “Extinderea mintii in afara“, element important al “embodied cognition” este vazuta de catre Andy Clark drept “noua directie in stiinta cognitiei”, ceea ce il determina sa isi sustina perspectiva recurgand la serii de exemple bine construite. Unul dintre acestea este « cazul Otto » (the Otto case), referindu-se la un om suferind de boala Alzheimer care isi noteaza intr-un carnet principalele informatii pe care trebuie sa le tina minte in urmatoarele zile. De exemplu, presupunand ca Otto este un amator de pictura si va dori intr-o oarecare zi sa se deplaseze inspre muzeul de arta, el isi va consulta caietul pentru a afla adresa acestui muzeu, astfel incat se poate afirma faptul ca intemeierea credintelor sale si a comportamentului se realizeaza prin apel la factori exteriori. Chalmers si Clark considera ca situatia lui Otto nu se diferentiaza prea mult de aceea a unei persoane care apeleaza la propria memorie pentru a obtine adresa muzeului. Mai mult decat atat, intrucat nu se poate afirma in acest din urma caz ca persoana respectiva (poreclita Inga) a capatat credinta cu privire la adresa muzeului de arta de abia in momentul apelului la memorie, ea existand in stare latenta in subconstientul sau, in aceeasi masura nu putem lega credinta lui Otto de o dobandire « ex nihilo » a acesteia. Ceea ce David Chalmers doreste a evidentia este faptul ca atat in cazul Ingai, cat si in cazul lui Otto, putem vorbi despre informatii si stari mentale ramanand in mod coerent in acelasi registru, in ciuda diferentelor particulare dintre cele doua cazuri. Dupa cum credinta Ingai ca muzeul se afla la adresa x. ramane un element al mintii sale chiar si in momentele in care nu este scoasa la lumina constientului, tot asa se poate vorbi despre statornicia credintei lui Otto cu privire la muzeul de arta chiar in momentele dintre doua consultari particulare ale caietului sau de notite. Astfel, caietul reprezinta, pentru persoana Otto (presupunand bineinteles regularitatea consultarii sale si transcrierea la nivelul sau a unor seturi de informatii sugestive pentru viata de zi cu zi a persoanei in cauza), o extensie a mintii sale, continuturile sale determinand modul in care Otto se raporteaza la lumea externa si, in cele din urma, la sine. Am putea spune, urmand teoria identitatii a lui John Locke, ca existenta caietului determina identitatea lui Otto, in sensul in care actioneaza ca un loc de depozitare a informatiilor si reprezentarilor vitale pentru constructia si executarea unor seturi de proiecte existentiale. « Caietul lui Otto si procesele sale interne constituie un unic sistem cognitiv » afirma Chalmers in lucrarea sa, ceea ce trimite inspre ideea pe care filosoful dorea sa o reliefeze de la inceput : nu se mai poate vorbi de minte intr-o maniera izolationista. Totodata, daca este sa ne referim la principiul « actiunii situate » la care face referire doctrina « embodied cognition », atunci Otto este avantajat fata de Inga in sensul in care are nevoie de mai putine reprezentari interne de durata decat aceasta din urma pentru a se descurca in realitate, putand miza pe continuitatea prezentei caietului sau ca depozitar de informatii.

            Teoria « extended mind » trimite totodata catre un « extended self », in sensul in care, presupunand caietul lui Otto ca parte a sistemului sau cognitiv, atunci mintea unei persoane devine perceptibila ca o colectie de mecanisme si elemente, atat interne cat si externe unui corp, aflate intr-o stare de conectare cognitiva reciproca. Este foarte posibil, considera Chalmers, ca « intr-o relatie de cuplu, unul dintre membrii sa indeplineasca pentru celalalt rolul pe care caietul il indeplinea pentru Otto ». In acest sens, am ajunge de la cognitie individuala la cognitie extensibila social, asa cum o prezinta, printre altii, scenaristul si regizorul Richard Linklater in filmul de anticipatie « Waking Life » : intr-una dintre scenele acestui film, o discutie aparent banala despre problema filosofica a reincarnarii se transforma intr-un dialog intens despre cognitie si memorie colectiva. Personajele filmului, invocand pasaje din Timothy Leary si un experiment social realizat de un institut de cercetare american, trimit inspre ideea ca, luat in considerare un numar oarecare de persoane, cu eficienta diferita in domeniul rezolvarii de integrame si izolate de societate in vederea experimentului mai sus mentionat, performantele lor medii in rezolvarea integramelor se vor imbunatati cu 20-30% de fiecare data cand integramele respective au fost rezolvate initial de grupuri largi de persoane, in sensul in care provin, de exemplu, dintr-un ziar aparut pe piata zilele precedente. In viziunea lui Linklater, acest fenomen se explica in termeni de memorie si cognitie colectiva, in acelasi fel devenind explicabile toate acele fenomene istorice presupunand aparitia unor idei similare in colectivitati distincte de-a lungul unor perioade unitare de timp.

           Daca viziunea lui Chalmers si Clark despre cognitia colectiva si exemplul oferit de Linklater in filmul sau pot fi puse impreuna, este discutabil. Cu toate acestea, ramane evidenta extinderea preocuparilor stiintifice si teoretice cu privire la analiza cognitiei inidviduale ca si cumul de procese extensibile in exterior, trecandu-se asadar dincolo de raportul « o minte-un corp » pe care il punea in lumina Rene Descartes in lucrarile sale.

            In ceea ce priveste modul in care fenomenologia de tip Heidegger ar privi teoria « extended mind », nu putem decat specula in functie de datele conceptuale primare ale unor lucrari precum « Fiinta si Timp ». Pe de o parte, avem viziunea omului prins intr-o fiintare-laolalta-cu-ceilalti, ceea ce ar oferi un set de premise favorabil receptarii unor idei de genul celor prezente in lucrarea lui Clark si Chalmers. Martin Heidegger evidentiaza faptul ca omul nu poate scapa de « aceasta imbratisare mortala pe care o reprezinta cunoasterea eului ca parte dintr-un intreg de dimensiuni mai mari ». Pe de cealalta parte, fenomenologia moderna, incepand cu Sartre si terminand cu Emmanuel Levinas, aduc la maturitate conceptul de « alteritate », presupunand diferenta fundamentala dintre indivizi, pana la nivelul in care celalalt este conceput ca un sistem total diferit de cel pe care tu insuti, ca fiintare particulara, il reprezinti. Ireductibilitatea mintii unui individ la o minte din afara sa pare a fi in acest caz evident sustinuta de fenomenologie. Ceea ce ramane insa discutabil este modul in care mintea umana presupune o trecere dincolo de o structura corporala- am dovedit, in pasajele de mai sus, ca intentionalitatea presupune orientarea eterna a constiintei umane asupra a ceva, insa in ce masura favorizeaza acest lucru interpretarea unor elemente precum caietul lui Otto drept componente « in sine » ale unui sistem cognitiv individual ? Referindu-ne la Jean Piaget, extragem din lucrarile sale ideea « constiintei duble », sintagma care poate fi interpretata in sensul in care comportamentul uman, alaturi de convingerile si disponibilitatile fiintei, este determinat macar partial de convietuirea cu ceilalti. Anumite credinte pe care le consideram a fi intime si anumite alegeri aparent asumate reprezinta, pentru fenomenologie, produsul « impersonalului se », inteles ca determinism social si cultural, ceea ce nu raspunde insa in mod cert problemei din « embodied cognition » pe care am scos-o in evidenta. In lipsa unui raspuns definitiv cu privire la compatibilitatea dintre aceste doctrine, vom considera premisele fenomenologiei ca necontrazicand in mod absolut teoria lui David Chalmers, mai ales tinand cont de apropierea dintre fenomenologie si « embodied cognition » la nivelul tuturor celorlaltor parametri pe care i-am analizat anterior. Mai degraba, consideram ca teorii individualiste precum cele ale lui Sartre si Levinas nu au de a face cu probleme precum statutul mintii umane, ci doar cu modul in care Daseinul se refera la lumea sa exterioara, nereducand tot ceea ce inseamna « outside element » la comparatii arbitrare cu sine, ci interpretand exteriorul ca fiind ceva ontologic stabil, in ciuda modurilor diferite de a il privi si reprezenta depinzand de selectiile si decupajele spontane realizate de organismul uman in functie de scopuri, experienta anterioara, structura corporala, etc.

           In concluzie, consideram ca am reusit a explica, in linii mari, premisele fundamentale ale teoriei « embodied cognition », furnizand exemple atat ale altor ganditori, cat si personale, pentru a evidentia masura in care mintea umana si comportamentul fiintei cunoscatoare pot fi interpretate in mod riguros printr-o asemenea doctrina. Exista, bineinteles, limite explicative si in acest domeniu, in sensul in care nu exista inca posibilitatea reducerii intregii game de experiente mentale umane la elemente care sa presupuna fie o relatie cu mediul exterior, fie o trimitere explicita sau implicita la o asemenea relatie. Pentru multe dintre operatiile mentale specifice high-level cognition, paradigmele din « embodied cognition » isi reclama insuficienta, in ciuda tentativelor unor cercetatori fie din domeniul roboticii (cum am vazut cazul lui Brooks), fie din stiinta psihologiei comportamentale (cum ar fi Thelen si Smith) de a explica aceasta trecere de la low la high level cognition si actul de categorizare specific uman. Exista, bineinteles, o abordare purista a « embodied cognition » care refuza complet computationismul si reprezentarile statice si discrete ca baza a operatiilor mentale, cat si o abordare sintetica, presupunand imbinarea unor concepte specifice « embodied cognition » cu elemente ale teoriilor clasice de tip Fodor si Pylyshin. In primul caz, cercetatorii mizeaza pe o revolutie doctrinara care sa permita extinderea explicativa a premiselor “embodied cognition” la nivelul intregii cognitii umane, in al doilea caz, dificultatea rezida in imbinarea si armonizarea explicativa a unor teorii cu un numar limitat de elemente comune si cu extrem de multe deosebiri, atat la nivelul teoretic propriu-zis, cat si in plan metodologic. Dincolo de aceste neajunsuri insa, « embodied cognition » isi gaseste un aliat in majoritatea teoriilor de tip fenomenologic, care, dupa cum am vazut mai sus, plaseaza individul intr-o lume cu care corespondeaza in sensul experimentarii diferite a acesteia, in functie de potentele fiecaruia, scopuri si atribute particulare. Toate aceste elemente au determinat filosofi moderni precum Thomas Nagel si John Searle sa apeleze la ambele modele pentru a-si contura propriile doctrine, fapt evidentiabil in cazul unor lucrari si tratate precum « What it is like to be a bat » si “Intentionality: An Essay in The Philosophy of Mind”. Ramane sa vedem descoperirile teoretice care vor duce programul “embodied cognition” inspre o separare din ce in ce mai evidenta de metodologiile si trasaturile specific fenomenologice sau inspre o apropiere si mai clara de acestea, pana la nivelul in care fenomenologia, ca “teorie filosofica a experientei umane”, ar capata pretentii explicative de nivel inalt in domeniul stiintei cognitiei, asa cum anumiti cercetatori (de tip Jean Piaget) se poate spune ca au intuit…  

       Bibliografie:      

      Surse directe:  

        -         Margaret Wilson – Six Views of Embodied Cognition (http://philosophy.wisc.edu/shapiro/PHIL951/951articles/wilson.htm)

    -         Larry Shapiro – The Embodied Cognition Research Programme (http://philosophy.wisc.edu/shapiro/HomePage/embodiedcognition.pdf)

    -         Monica R. Cowart – Embodied Cognition (http://www.machineslikeus.com/articles/EmbodiedCognition.html)

    -         David Chalmers & Andy Clark – The Extended Mind (http://consc.net/papers/extended.html)

    -         Rodney A. Brooks – Intelligence without representation (articol)

    -         Arthur B. Markman & Eric Dietrich – Extending The Classical View of Representation (articol)

    -         Thomas Nagel – What It Is Like To Be A Bat (http://members.aol.com/NeoNoetics/Nagel_Bat.html)

    -         Andy Clark- Autonomous Agents Walking On The Moon ;  Being There: Putting Brain, Body and World Together Again (fragmente) – http://www.econ.iastate.edu/classes/econ308/tesfatsion/AClarkch1.pdf

    -         Martin Heidegger – Fiinta si Timp, ed. Humanitas, Bucuresti, 2003

    -         John Stambaugh – On Time and Being  (http://phoenixandturtle.net/excerptmill/Heidegger3.htm)

    -         Jean-Paul Sartre- Fiinta si Neantul, ed. Paralela 45, Pitesti, 2004

    -         Jean Piaget- Language and Thought of The Child (http://www.piaget.org/free-books.html)

    -         Richard Linklater – Waking Life (film) 

        Surse indirecte:  

    -         Francisco Varela, E. Thompson, E. Rosch – The Embodied Mind

    -         E. Thelen & L. Smith – A Dynamic System Approach To The Development of Cognition and Action

    -         John Searle- Intentionality: An Essay In The Philosophy of Mind

    -         Edmund Husserl- Philosophy As Rigorous Science

    -         Emmanuel Levinas – Entre Nous

    -         David Hume – A Treatise On Human Nature

    -         Zenon Pylyshin – Computation and Cognition

~ de Mihnea-Dimitrie Calin pe decembrie 23, 2007.