Monolog gol despre lucruri si mai goale sau Viata in absurd….

M-am intors. Aici si acum. Fara alt motiv decat acela ca fiecare dintre noi trebuie sa ne re-culegem uneori pentru a putea porni pe noi drumuri. O viata in absurd, ca o insulta adusa timpului petrecut ratacind, se regaseste intotdeauna pe sine ca fiind fara de eroare. Probabil ca am absurdul in sange, sau ca modul meu de configurare este intotdeauna unul care se pierde pe sine, plictisit si oripilat de tot ceea ce viata iti arunca in fata. Nu mai cred nimic, nu mai simt nimic, deci sunt liber…. si totusi, exista in fiecare zi lucruri pe care le regretam, elemente ca franturi de personalitate, nopti nedormite si lipsite de placerea de a fi incarcate de semnificatie- toate aceste elemente te duc uneori intr-o singuratate apasatoare, a carei autenticitate este ea insasi discutabila din cauza fortarii pe care o presupune incercarea de a te imbratisa intocmai. Se crede ca un student la filosofie are, in proportii moderate, un set de raspunsuri la marile probleme ale lumii, oricat de contrafacut ar fi acesta si oricat de mult ar mirosi el a naivitate. Raspunsul pe care l-am aflat in pelerinajul meu printr-un gol ocupational, afectiv si mental, este unul care cu greu ar putea sa fie transpus aici. Este un raspuns care se invecineaza, oricum, cu nimicul. Poate ca intr-o anumita zi voi reusi a afla modalitatea optima de transpunere lingvistica a acestuia, pentru ca lumea-mi mentala sa poata capata granite stabile prin intermediul sau.

Probabil ca cititorul va remarca faptul ca nu am reusit sa spun nimic pana acum. La limita, ar avea dreptate in aceasta apreciere. Totodata, conform eternei reintoarceri a identicului, cititorul s-ar putea intreba in ce masura voi avea capacitatea de a spune vreodata ceva cu sens, sau ceva care, la limita, sa reprezinte “mai mult” decat  ar putea el descoperi printr-o simpla privire fidela aruncata asupra propriilor sentimente si propriei mentalitati. Dincolo de aceste elemente insa, ideea unui blog de stari este mai degraba transmiterea unei imagini, a unei atmosfere, a unui spasm personal cu pretentii de universalitate. Probabil ca vor exista, pe undeva, si entitati (meta-tehnologice) care vor sti ce sa faca cu nimicul meu, il vor impacheta bine, ii vor pune funda si il vor scoate la licitatie in piata publica. Sau il vor metamorfoza conform cu propriile suferinte, propriul plictis sau propria lenevie. In fond, angoasa poate aparea pornind de la orice stare…

Voi incerca a livra acest nimic in mod regulat si a il inveli in hartii colorate diferit pentru a evita senzatia de repetare a acestuia. Ca un tanar care se deplaseaza prin fata casei persoanei iubite ducandu-i in mod regulat gunoiul inspre tomberon, imi voi pune ceasul ontologic sa sune in asa fel incat de undeva de dincolo de perimetrul acestei fiinte limitate trupeste, cuvintele sa inunde spatiul dintre amintirile mele si asteptarile lor. Aceste cuvinte vor fi marca unei abisale linisti si a unei nedorinte de a face nimic, totodata a unei simplitati interogative care, ca si mai inainte, o va apuca de-a lungul autostrazii vietii, pe ploaie, in asteptarea urmatorului accident, a urmatoarei coliziuni rezultand intr-o iesire in decor mortala. Inarmat cu stergatoare si cu parbriz din plexiglas, voi colinda prin mahalaua spiritului meu profan in cautare de metafore si viziuni… caci lipsit de ele, nu mi-ar ramane decat sa scriu necuvinte, si nu am invatat inca a vorbi limbajul existentei mele ascunse.

P.S: Multumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, au ramas fideli acestui blog si au trimis mesaje si commenturi fie aici, fie pe adresa mea de e-mail/messenger.

~ de Mihnea-Dimitrie Calin pe iunie 30, 2009.