Atentie! Bormasina in functiune!

“Noi muncim, nu gandim”

…Nu poti uneori decat sa te intrebi cati prosti incap pe un varf de ac… Fara indoiala, exista in lumea asta specimene grobiene, putind a hoit, care in afara de obsesiile lor marunte si meschine nu sunt capabile a intelege nici ce-i cu viata, nici ce-i cu ele. Ultimul dintre acestea nu este altcineva decat (noul) individ de deasupra mea. Ca pozitie geografica si nu ca sens. Reputabil si repugnabil constructor de Taj Mahaluri pentru diverse Piti cu Bemweu 4×4 si dolari in manusa, acest manelar odios, aparut de prin cine stie ce gaura de sarpe de la capatul lumii botezata “Casa mea”, a ajuns, cu ajutorul “basichiei” craniene revelatoare de mistere, a considera “cool” plansul apasat al “bormasinei”. Si s-a pus pe treaba. Fara prea multe “raspunsuri” la probleme existentiale, individul stie una si buna… caci dincolo de a fi personaj disneyan in desenul animat “Bambi” sau colectionar de gunoaie ca Wall-E, omul nostru are 57 de zile de cand aplica pe nervii nostri tortura sonora. Intr-un etern proces reiterativ, suntem asediati cu zgomotoasele deseuri ale vietii sale animaliere… iar finalul, pariez, este inca departe de a se manifesta.

Traiesc asadar pe culmile disperarii, inima tresarindu-mi extatic in fiecare zi, la ora 8 fix, si necesitand ulterior investigatii de specialitate. Somnul meu REM calcat in picioare se agata maniacal de structura urmatoarei secunde, dar puf! imaginile explodeaza si jegul pune stapanire pe tot. Caietele mele de vise sunt pline de “drrrrrrr!” in loc de povestile uzuale cu lumi mentale si deconstructia zilei de maine. Si berea parca devine mai acra cand nu ai nervi sa o consumi in linistea propriei fiinte… sa nu mai vorbesc de scrisul mediocru desprins din frustrari de aceeasi natura. Iar ceea ce este mai rau decat orice, incep sa cred ca as prefera sa ma trezesc pe Adita Baiatu’ sau Salam de Salam decat sa mai supravietuiesc mult situatiei curente…

Sunt tentat sa ma apuc sa filosofez cu ciocanul. In sensul in care sa urc la individ si sa ii bag mintile-n cap. La propriu. Zi de zi fac repetitii pentru momentul asta. Am ajuns un adevarat balerin al ciocanului, cu miscari ample… aerul este parca taiat in doua cand frumoasa unealta devine prelungire a propriului brat, producand delicat imaginea unei crime incarcate cu patos, demne de un smooth criminal… Si sangele tasneste pe peretii gauriti cu atata efort, in 57 de zile in care trei camere au devenit mai vaste decat universul, sau multi-versul, de vreme ce au putut sustine atatea “sfredeliri” fara a se prabusi cu totul. Ca baietii astia sunt oricum “fara numar” nu doar la “tunuri”, ci si la gauri…

Cu siguranta, Dumnezeu a facut lumea asta in doua zile. In prima zi a facut partea-i nevazuta, iar in a doua zi a cuantificat prostia. Si apoi s-a odihnit. Insa prostia, se pare, nu este capabila a urma exemplul descris de Tatal. Ea este in continuare agresiva si cruda, si se joaca de-a dracul la nesfarsit. Niciodata insa pe seama ei. Ma vad cu coada ochiului undeva printr-o mansarda din Irlanda, brat la brat cu Wittgenstein, dansand prin iarba si respirand aer incarcat de iasomie. Caii alearga salbatic, iar toamna ne acopera fiinta cu… “Drrrrrr!” La naiba, iar am adormit pentru o secunda. Nu-mi ramane de facut decat sa o iau la galop mental pana ce dobitocul se plictiseste si se hotaraste sa-si plimbe fufele in alta parte. Candva pe seara o sa pot sa revin. Si o sa imi fac atunci somnul de frumusete, caci ratacitu-mi ceas biologic a uitat oricum cand este noapte si cand zi.

Iarna atomica sa ne protejeze… Amin.

Intr-o alta ordine de idei, here’s the master at work

~ de Mihnea-Dimitrie Calin pe iulie 6, 2009.