On War (I) – literatura de anticipatie

Lucrare creata in 7.XI.2006 si revizuita in 10.VII.2009

Conform bunei definitii a eseisticii, abandonata in mod tragic ca urmare a pasiunii umane pentru forme fixe, reliefabila de la Platon incoace in virtutea unui Unu transcendent din care lumea tinde inspre intoarcere, voi incerca in urmatoarea lucrare a imi lua liber sa experimentez cu un joc de perspective prin intermediul caruia razboiul, ca tematica, sa fie prezentata sub aspecte diversificate, esentiala nefiind atat obtinerea unei rezolvari unice a problemei valorii razboiului pentru umanitate, cat mentinerea intr-o oarecare aporetica in care acesta isi va pastra intact misterul si va avea astfel capacitatea de a ramane un act uman inepuizabil si personal.

M. : In mod uzual, o discutie sau meditatie despre razboi, efectuata chiar in prezenta mimatei obiectivitati individuale, se dovedeste a se lovi de o serie definita de piedici derivand din instinctul de conservare ca realitate biologica.

Mihnea : Incercand a prezenta urmarile instinctului de conservare, se considera necesara realizarea unei scurte incursiuni intru Nietzsche, pentru a analiza dimensiunile acestei realitati. In acest sens, anumite pasaje din « Aurora » confirma faptul ca falsificarea esentiala a lumii, actiune ce se desfasoara imperturbabil in societatea postmoderna actuala, reprezinta un act ingrijorator care tinde a corupe orice aspect al vietii umane, tulburand ceea ce, in limbajul curent, ar putea fi numit realitate. Pentru a descoperi realitatea, la ora actuala, este intrucatva necesara aducerea dintru logic intru empiric a unei teorii russeliene a tipurilor, in sensul in care fiinta umana trebuie a privi un nivel mai sus pentru a descoperi ceea ce, aici si acum, a cazut intr-un proces sistematic de copiere, desfasurat in mod repetat prin proliferarea incontrolabila de imagini si derivand din noua religiozitate umana fata de transpunerea « realitatii » pe sticla. Putem afirma asadar ca raportul copie-model platonic a cazut din podul transcendental al filosofiei drept in piata publica a sensibilului, ca urmare a vietuirii intru-televizor a omului modern, nascut ca « video-copil » si murind cu ochii injectati de droguri virtuale. Filmul « The Wall », ca exemplu sugestiv, evidentiaza modul in care aceasta dementa a hiperrealitatii si senzationalului, stand sub semnul nevoii naturale de a considera ceea ce percepem drept analizabil, deci drept existent, trimite inspre un « bellum omnium contra omnes » etern, dar, mai periculos de atat, inspre o autodescompunere mental-afectiva individuala finalizata prin caderea in puerilitate. Nevoia de a avea o definitie unica a lumii trimite in redundanta insasi complexitatea autentica a mediului in care traim, in timp ce transformabilitatea sa devine contestata pe baza unor cerinte rationale inventate in urma neputintei de a o percepe coerent, si a nazuintei de a sti tot ce se intampla pretutindeni, de a ne autosurprinde in postura de creiere universal atotcunoscatoare si, pe cat posibil, dezgolite de experienta umana pentru a da impresia de autenticitate. De la « miscatorul nemiscat » aristotelic am ajuns la « deus ex machina », iar in ultima instanta am pus Bunul in capul listei necesitatii universale si am decis sa il urmarim intrutotul, ciocnindu-ne si razboindu-ne intelectual (si nu numai) din cauza problemei pluriperspectivismului…

• Prima oara cand am vazut filmul « The Wall » ma aflam la un asa-zis amic, boem si din cale afara de enervant, care, dincolo de faptul ca urmarise filmul cu suficienta superficialitate incat sa nu priceapa nimic din el, reusea a imi tulbura atentia cu diverse nimicuri exact in partile mai importante ale acestuia. Momentul meu de glorie a fost marcat de inchiderea « din greseala » a prietenului meu in toaleta, pana undeva inspre finalul filmului. Si cum prada mea de razboi dadea semne de nervozitate la eliberare, mi-am permis a-mi strecura in buzunar cd-ul cu filmul in cauza, rezervandu-i o destinatie mai buna. La finalul zilei, romanasul s-a intors voiniceste din razboi si s-a relaxat cu un dus bun si un pachet de alune.

M. : Ceea ce doream sa afirmam este faptul ca omul zilelor noastre este sedus in mod artificial de iluzia unei paci care va dura vesnic tocmai ca urmare a acumularii cantitative si calitative de arme de foc. Consideram asadar ca idealul unei entropii terestre nu poate fi cuantificat decat in urma utilizarii acestor arme. Si daca este adevarat ca numai Statele Unite au suficiente bombe pentru a distruge Pamantul de cateva zeci de ori, atunci caracterul realizabil al proiectului enuntat mai sus aproape ca ii tenteaza pe naivii purtatori ai porumbelului alb sa declare razboi in mod neconditionat oricui sub conditia implinirii acestui deziderat. Renuntand insa la descrierea maniei generale care se poate declansa pe timp de pace, cand acumularile « de forta» de la nivelul unui individ, asemanatoare acumularilor hormonale din tinerete, determina o framantare interna vecina cu angoasa, este suficient a mentiona ca o descriere autentica a valorii razboiului pentru umanitate nu ar putea fi prezentata decat de unul dintre acei indivizi ajunsi la o frumoasa stare globala de indiferenta sau, poate chiar in mai mare masura, de unul dintre acei nostalgici ai razboiului de altadata care au fost siliti a isi pune arma in pod, utilizand-o din acel moment numai pentru starpirea gandacilor cu picatele rosii amenintand recoltele de cartofi din regatul-bucatarie sau a hotilor de cereale avantandu-se cu incredibila bravura pe teritoriul inamic. Caci este indubitabil faptul ca fiecare dintre noi avem o fateta intunecata, si acea fateta va prefera intotdeauna o descriere mai gothica a realitatii…

Mihnea : Intrucat am adus aminte de realitate, ma intrebam in ce masura s-ar putea vorbi despre un razboi al realitatilor ? Realitatea unuia se conjuga cu a altuia intr-o incalcare a legilor alteritatii, respectand mai degraba acel principiu sartrian al transformarii fiintelor exterioare in obiecte ale privirii proprii. Aceasta asociere isi gaseste apoi motivatia extrinseca : distrugerea realitatii vecinului, avand o capra in plus in ograda, cu alte cuvinte aducerea acestui surplus capresc in stare de inexistenta si aducerea suferintei si furiei vecinului in stare de hiperrealitate. Daca analizam lucrurile din asemenea perspectiva, fara a ne avanta pe terenul periculos al consecintelor adoptarii acestui relativism, vom descoperi o noua versiune a razboiului tuturor contra tuturor hobbesian, mai adaptat realitatii moderne. La acest nivel nu mai vine indigenul cu bata pentru a improsca creierii vecinului pe pereti, ci se fundamenteaza anumite relatii de razboi, diplomatia isi are valoarea ei si fiecare om serveste totodata ca ambasador al propriilor interese. Consecintele civilizatiei determina asadar o sistematizare a raporturilor pe frontul de lupta, apare lupta de gherila si hartuirea interindividuala. Pentru a ne face remarcati in microuniversul pe care ni l-am construit artificial pe baza legilor imitatiei, nu se mai cuvine a ataca inamicul frontal, asemenea unui kamikaze japonez. Se cuvine, dupa cum am aratat mai sus, a ii asasina apropiatii pentru a il face constient de seriozitatea intentiilor noastre. Eventual, pentru a duce lucrurile la un nou nivel si a delimita terenul pe care il numim « proprietate », se cuvine a monta capul sarmanului patruped intr-o teapa solida si a-l lasa la hotarul plantatiei inspre a speria invadatorii. Acest proces ar servi, pe de o parte, la temperarea plictiselii de a nu participa la un conflict adevarat, pe de cealalta, la antrenarea fiintei in vederea unui asemenea conflict.

• In timpul redactarii acestui fragment, mintea mea s-a apucat sa zburde pe plaiuri mioritice pana in clipa in care s-a focalizat asupra filmului « Lord of The Rings ». Ori la nivelul acestui film intalnim ambele tipuri de conflicte mentionate anterior: pe de o parte, conflictul serios, antrenand in disputa forte capabile de o distrugere din temelii a lumii, pe de cealalta, conflictul « neserios », cum ar fi cel dintre doi hobbiti (Merry si Pippin) si un fermier ale carui produse obisnuiau sa si le insuseasca. Nu pot decat sa ma intreb totusi cu privire la dimensiunile pe care l-ar lua acest conflict in lumea reala ; probabil ca – de ce nu ? – fermierul ar iesi intr-o zi cu pusca in brate si i-ar tinti pe amandoi in cap, dupa care ar inventa o poveste de genul « erau inarmati si periculosi », invocand nu doar dreptul de aparare a proprietatii, ci dreptul de aparare a propriei vieti. Dupa cum se poate observa, povestile reusesc uneori a fi mai pasnice decat realitatea, iar aceasta din urma produce la randul ei o multitudine de elemente fantastice pornind de la diverse criterii utilitare, in sensul in care fiecare individ isi legitimeaza excesul de brutalitate in felul sau.

M.M. : Daca ne gandim la razboi, atunci este extrem de posibil sa o fi apucat pe un teren extrem de greu de strabatut : cel al indoielilor sistematice cu privire la tot ceea ce inseamna firea umana si adaptabilitatea ei, maleabilitatea-i fantastica, capacitatea de a infrunta si a supravietui celor mai grele conditii in numele unui ideal- ideal care, dupa cum se va arata mai jos, nu este nicidecum acela al pacii, ci al expansiunii teritoriale, respectiv al protectiei teritoriului vizat inspre cucerire de inamic. O afirmatie odioasa ar fi aceea ca razboaiele nu au un scop general si ca omul de rand nu ar participa la asemenea conflicte decat ca urmare a abuzurilor psihologice prestate asupra sa de catre conducatorul-diplomat ; cu alte cuvinte, ca vulgul cel mai mult si cel mai prost ofera si la acest nivel imaginea deplorabila a celui nefericit asupra caruia se impune o vointa externa si care se deplaseaza intr-un anumit sens numai ca urmare a acestei influente. Ori credinta in determinismul universal a trecut, existentialistii au demonstrat odata ca, in caz de razboi, oricine poate sa dezerteze sau sa se sinucida. Libertatea umana, contestata pentru a invrajbi poporul fata de elitele sale si reminiscentele nobilitatii, a trebuit sa fie reinstaurata in doctrinele filosofice, caci instinctul carnivor din om este prea evident pentru a putea vorbi de participare pasiva si involuntara. Argumentul cel mai des folosit pentru a deplange soarta celor inrolati la razboi se refera la familiile pe care oamenii, cu instinctul de socializare extensiva si bunul simt comun, tind a le alcatui si a le concentra in jurul lor, intr-o stare de semi-dependenta. Ori razboiul nu reprezinta doar o punere in pericol a vietilor combatantilor efectivi, cat totodata o condamnare a civililor depinzand sub o forma sau alta de acesti combatanti. In alti termeni, in loc sa preaslavim curajul celui care actioneaza pe front intr-o incredibila pierdere de sine, stiind ca singura posibilitate de a trai este uciderea necontrolata a celor pe care ii are in fata, simtul comun prefera a adopta o condamnare globala a razboiului in sensul in care se doreste protectia cat mai eficienta a civililor, deci a celor care, s-ar zice, se gasesc in cea mai cumplita stare de dependenta fata de sacrificiile celorlalti. In numele celor slabi, ar zice un Nietzsche, razboiul a fost acoperit intr-o patura rosie si trimis la colt, cu mainile sus, ramanand in locul lui un teren de batalie dezolant in care orgoliile cresc, iar fortele se acumuleaza inspre supraproductie. Ori daca razboiul constituie intr-adevar un element atat de nociv, apare intrebarea : cum se face ca fiecare stat in parte se mandreste cu trecutul sau militarist, cum se face ca Spania isi revendica maretia istorica pornind de la imperiul sau colonial, iar Anglia inca se faleste cu denumirea de « regat in care soarele nu apune niciodata », ca urmare a expansiunii domeniilor sale ? O intelegere obiectiva a razboiului ar rezulta in imaginea acestuia ca principala sursa de extragere a populatiilor de sub tirania anonimatului si principala forta motoare ce determina miscari generale culminand cu infiintarea si sedimentarea ulterioara a unor culturi noi.

• Cea mai veche amintire despre participarea mea la un razboi provine de prin clasele primare, cand orgoliile in crestere a copilasilor cu constiinta de sine variabila determinau nevoia stabilirii unei autoritati meritorii la nivelul clasei. In vremea aceea, ca un neastamparat cu prea multa imaginatie, am pus in scena un adevarat conflict avand intru sine elemente de spionaj reciproc si migratii de trupe de la o « echipa » la alta. Desi invingatorul a ramas necunoscut, participarea la acest « joc serios », dupa cum l-ar numi M.H. Simionescu , a echivalat cu pregatirea mentala pentru conflictualitatea ulterioara a unei existente in care razboaiele sunt mai reale si (uneori) mai putin motivate decat micile noastre ciocniri instinctuale sau intelectuale…

Mihnea : Daca razboiul este considerat drept o actiune pozitiva, atunci merita exprimata extrem de clar contraideea potrivit careia un razboi, la ora actuala, nu ar rezulta decat in distrugerea rasei umane, precum am aratat mai sus. Si chiar daca rezultatul unui asemenea razboi ar fi o stare indelungata de pace, nu ar mai exista indivizii care sa se bucure de aceasta. Exista undeva o granita extrem de subtire intre razboaiele avand consecinte pozitive si cele care inlatura orice posibilitate de progres pentru mai multe decenii. Si este extrem de posibil ca in aceeasi perioada cu inventarea primului tanc si a primei pusti automate, orice maretie a razboiului sa se fi pierdut ; ceea ce se numea pana atunci strategie si viza nu atat macelarirea irationala a unor intregi armate, cat mai degraba stabilirea combatantului mai puternic, caruia i se preda frontul la finalul conflictului, a incetat sa mai fie pusa in aplicare. S-a ajuns in contemporaneitate la forme de razboi care nu presupun inteligenta si sacrificiu, ci mai degraba nebunie si disponibilitate de eradicare a lumii. O bomba atomica proiectata inspre centrul Londrei ar rezulta probabil in mai multe distrugeri, umane si materiale, decat intregul razboi peloponesiac, desfasurat pe durata mai multor ani si producand batalii spectaculoase si intoarceri de rezultat imprevizibile. Ca urmare, razboiul despre care s-a vorbit mai sus, exprimat in glorie si onoare, cat si in disponibilitatea de a construi pe ruinele a ceea ce a fost distrus, este foarte probabil sa fi ramas doar o amintire a ceea ce a reprezentat umanitatea imediat dupa starea originara, cand coborarea din copac, pe baza probabilitatilor evolutive darwiniste, nu era inca echivalenta renuntarii la frumoasele jocuri animalice bazate pe credinte si intentii simple.

M.M. : Pe de cealalta parte, s-a luat in considerare mai sus doar cazul unor potentiale razboaie intre tarile care poseda arme de distrugere in masa. Luand insa exemplul unui eventual conflict intre Namibia si Angola, sau intre Somalia si Tanzania, s-ar putea vorbi la acest nivel despre o reiterare a variantelor de razboi din trecut. Nu este normal sa ne referim numai la conflicte armate intre o superputere militara si un stat ramas in mare masura in primitivitate militaro-strategica, cum ar fi cazul Statelor Unite si Afghanistanului. Asemenea razboaie sunt la fel de putin impresionante, pe fundalul absurdului lor, precum marsul cavalerilor polonezi inspre Panzerele germane in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Si desi se pot revela la acest nivel elemente de eroism pur, nu ajuta la nimic un razboi al carui rezultat se cunoaste inca inainte de prezentarea fortelor armate ale participantilor. Un conflict singular intre Namibia si Angola, fara participare externa, ar reprezenta insa un element la fel de minunat ca si aparitia spontana a unei oaze intr-un desert supraaglomerat cu camile. Cat despre motivatia pentru care acest conflict ar putea fi socotit frumos, s-ar putea mentiona tocmai neparticiparea armelor de distrugere in masa la acesta, cat si echilibrul militar al celor doua state. Fara indoiala ca o pierdere de vieti lipsita de sens distruge semnificatia nobila a razboiului, ceea ce face ca aceasta frumusete sa depinda totodata si de o cauza bine intemeiata a declansarii ostilitatilor intre cele doua parti.

• Apropo de clasele primare, imi amintesc si acum fascinatia pe care orele de istorie o exercitau asupra noastra cand se discuta un conflict generalizat, indiferent de procesul incadrare temporala al acestuia. Nimic nu era mai plicticos decat o lectie in care erau desfasurati, dupa criterii cronologice sau dispunere pe curente, o gama larga de bosorogi ofticosi, cu nume incalcite pana la incomprehensibilitate, dati inspre memorare ca urmare a unei influente minore pe care o avusesera in epoca din punct de vedere cultural sau artistic. In schimb, o lectie despre desfasurari strategice de trupe, asociata unor scheme complicate care erau desenate pe tabla pentru a intelege mai bine tactica fiecarui conducator in parte, starnea fascinatia auditoriului pana la nivelul in care clasa se golea de sunete si ajungea sa planeze peste noi un fel de melancolie apropo de neputinta de a fi trait acele vremuri, de a fi condus inspre victorie o serie de trupe depasite ca numar si pregatire militara de cele ale inamicului. Aceasta fascinatie timpurie trimite fara indoiala, la randul ei, inspre ceea ce s-ar numi instinctualitate razboinica umana, cat si inspre importanta modelelor in definirea personalitatii unui tanar marcat de timpuriu de vointa de putere. (VA CONTINUA…)

~ prin Mihnea-Dimitrie Calin pe iulie 12, 2009.