Let The Right One In…

 

“Are you really twelve?”; “Yes, it’s just i’ve been twelve for a very long time…”

Aseara se facea ca ninge. In imaginatia mea. Si pinguinii parca incepusera a zbura usor, mai-mai ca se dezlipeau de pamant, chiar daca nu reuseau inca a depasi gardul de sarma ghimpata. Zapada se asternea peste trupurile lor calde, sangele clocotea prin venele adancite, iar ziua de maine era cufundata in liniste. Ma deplasam usor printr-un oras al stelelor fara numar, al carnavalelor si simturilor de azi. Zeii erau si ei in vacanta, isi lasasera “BRB”-ul la intrarea in pravalie. Pusesera mana pe motocicleta si o luasera la pedala pe Route 66, sa nu se reintalneasca cu mine- aveau nevoie si dansii de intimitate; iar in calitatea mea de rusofil, as fi apucat-o mai degraba pe Transsiberiana in jos decat sa colind deserturile mediocritatii americane.

Am auzit ca undeva, in lume, exista un copil care nu poate muri. Se numeste Eli si traieste cu pinguinii in zapada fiintei. Poate si cu unicornii lui Murakami de la capatul lumii. Are puteri supranaturale. Nu se gandeste la moarte pentru ca o stapaneste. Si cu toate astea aici si acumul sau doare. Ucigand lumini prin descantec, traind din sange si fugind de Soare, viata ei este testamentul nebuniei de a fi. Caci Eli este singura care stie ce inseamna a trai, si ce inseamna a ucide: pentru restul lumii, existenta este dominata de mandria pacatelor minore; pe cand pentru Eli nu exista alt pacat in afara supravietuirii. Insa cea mai mare foame a ei este aceea de a fi acceptata: iar aceasta este ultima marca a umanitatii sale, ultima ei slabiciune frumoasa. Ucigand oameni-oi, Eli ii iubeste pe fiecare, caci ea ii intelege altfel, poate precum lupul isi intelege prada… si totusi cu mila.

Eli este batrana, desi nu a reusit niciodata sa treaca de varsta de 12 ani. Daca sufletul ii este pe alocuri copilaros, mentalitatea ii este matura. Caci a trai in umbre o viata si a invata eludarea oricarei forme de justitie pe care oamenii ar putea sa o stabileasca presupune inteligenta si spontaneitate. Domesticirea secundei de atac si afanarea secundei de retragere. Fluidizarea pasiunilor si a capacitatii de a ucide. In ultima instanta, stapanirea sinelui pentru a te mentine in fiecare clipa rational.

Sa presupunem ca analizezi un tablou mobil, in care doi copii se imbratiseaza in pat fara a se privi reciproc. Unul dintre ei are sange pe fata, si nu este sangele propriu. Ochi mari si argintii se aprind pofticios, iar mana plina de lichid coagulat mangaie bland pielea celuilalt, jucandu-se cu incretiturile sale si cu naivitatea sa. Gatul celuilalt se desfata iesind de sub plapuma calda, frematand incarcat de un instinct primar neinteles intrutotul la acea varsta. Frica sa fiind cea de a fi parasit mai degraba decat de a fi devorat. Ea este goala si mai rece decat gheata, caci a uitat de mult ce inseamna frigul. Stiind ce inseamna a iubi, a manca, a rupe, a despica, a avea obsesii, a avea prada aproape, dragostea ei este una carnala, si totusi devine de asemenea una pentru puritatea pe care a pierdut-o, ramanand condamnata a trai mereu intr-un prezent in care este copil, imbatranind intr-un trup virgin, in acea stare de neluat in serios si acea neimplinire fizica ce o prezinta drept cu atat mai ciudata.

Si nu se intampla nimic. Eli renunta la ideea de a fi precum moartea, de a ucide aleatoriu si rece. Devine subiectiva si sincera. Atunci cand sangele ii curge din ochi in locul lacrimilor, ea are la indemana imaginea propriului sfarsit. Pe care uneori il cauta, fortand nota, acceptand posibilitatea sacrificiului pentru acel moment eminescian in care sa fie iubita ca un vampir mai degraba decat ca o imagine a unui om-oaie. Eli nu este o fata, si nu vrea sa fie interpretata in felul acesta. De aceea insista asupra naturii sale, incearca a se oferi celuilalt drept ceea ce este. Cand copilul-oaie vrea sa faca un pact de sange taindu-se la mana, ea ii soarbe sangele si astfel pactul ajunge, dintr-unul al simplei atingeri, sa adaposteasca elemente canibale. Caci pofta carnala este prezenta si in dragoste, si de cate ori nu ne-am introdus fiecare coltii tociti in pielea celuilalt, muscand din ce in ce mai tare, uneori ezitand a ne opri chiar atunci cand tipa in prezenta mortii voluptoase! Cu totii purtam in noi un element vampiric, confundand dragostea cu foamea, cu totii, o pofta pentru carnea celuilalt, pentru pielea sa, pentru mai-mult-decat-atingere, pentru penetrare si distrugere, in ultima instanta, pentru elementul androginic obtinut mai degraba printr-o ingemanare monstruoasa decat printr-o simpla punere laolalta, ca si cum ai realiza jonctiunea dintre doua propozitii.

Let The Right One In este prin excelenta un titlu-simbol. In primul rand ca urmare a polisemiei cuvantului “right”. Sa fie vorba despre “right” ca in “righteous” – lasa-l pe cel moral, pe cel drept, inauntru?. Sau mai degraba sa fie “right” precum in “fitting” – lasa-l pe cel potrivit pentru tine inauntru?. Mai mult decat atat, observam ca si termenul “in” poate fi interpretat in moduri diferite. La un prim nivel, urmarind filmul, se poate considera ca este vorba despre un cadru empiric, ceea ce face ca “in” sa implice “in casa”, “in locuinta”, “in spatiul intim”. Insa ce poate sa fie mai intim decat propria fiinta? Toate celelalte lucruri, ustensilele, nu ne reprezinta cu adevarat, ele nu constituie decat generatoare ale iluziei familiarului. Prin urmare, “In” poate sa insemne totodata “in inima”, sau, de ce nu, “in trup”, poate in acelasi fel in care un vampir patrunde “in noi” in clipa in care ne suge sangele si ne sfasie carnea… Suntem provocati inca din inceputurile unui film cu asemenea titlu, poate chiar inainte de a privi in ochi personajele si a fi inundati de starea de katharsis. Stare care este acolo, prezenta, vie si animalica, mai ales cand avem in fata o entitate precum Eli.

Este foarte usor sa privesti in mod gresit un film precum “Let the Right One In”. Prima eroare ar fi intelegerea povestii dintre Eli si Oskar (omul-oaie, cum l-am numit pana acum) drept una de dragoste nevinovata intre doi copii. In acest fel am putea lua filmul ca pe un basm, abundand in miraculos si terminandu-se, in mod evident, intr-un mod care sa nu trezeasca lacrimi si regrete. O asemenea interpretare ar fi insa cel putin naiva. Caci acesta nu este un film de dragoste copilaroasa, este un film in care “voluptatea” se imbina cu “nevoia de acceptare” si “nevoia de sens”. Ceea ce, laolalta, ar da ceva similar iubirii, dar in nici un caz celei primare dintre doi copii. Eli nu este nici pe departe o inocenta. Se foloseste de cei care o iubesc si sunt condamnati la mortalitate. Salvandu-i din fata unei vieti lipsite de semnificatie, si-i aduce la indemana, insa copilaria lor este efemera, pe cand dependenta primara, instinctuala, fata de Eli continua a se manifesta pe mai departe. La acest nivel, Eli se aseamana unui demon feminin, jucandu-se cu destinele celor apropiati pentru a-si asigura propria supravietuire. Si este de remarcat poate modul in care Oskar apare in viata lui Eli exact in clipa in care Hakan, fostul-iubit al fetei, acum om matur, se lasa devorat de ea pentru a nu-i trada secretul! Pe de cealalta parte, Oskar poarta in sine multa ura, multe frustrari si neajunsuri, ceea ce il obliga sa fie neindurator si vicios. Precum Eli insasi remarca, Oskar este mai “imoral” decat ea, care este amorala. Singurul element care ii lipseste baiatului pentru a deveni un tiran este puterea, de aceea Eli incearca sa il invete laturi distincte ale existentei, si un asemenea lucru este cu atat mai provocator cu cat ea nu poate sa traiasca decat prin umbre.

Avem aici, asadar, o fiinta care tanjeste dupa afirmarea luminii din sine si una care tanjeste dupa puterea determinata de partea intunecata. Una dintre replicile halucinante ale filmului este acel “Be me for a while”, prin care Eli isi revarsa intunericul asupra lui Oskar. Privind viata prin ochii lui Eli, baiatul trebuie sa invete diferenta dintre sens si aleatoriu, iar filmul este unul despre aceasta maturizare, cautare si rascolire, devenire perversa si limitare, intr-un cadru in care totul pare a se situa in descompunere si deznadejde. Pe de cealalta parte insa, odata ce intelegerea sensului se produce, el va fi intotdeauna asociat imaginii lui Eli, prin urmare supunerea lui Oskar in fata noii lumi este completa.

Momentele horror ale filmului sunt crude si sincere mai degraba decat adapostite sub perdea. Intalnesti oameni cu beregata despicata, femei cu corpul izbucnind in flacari, isterii in masa ale pisicilor. Exista insa totodata acel sentiment al “sugerarii” atat de important pentru imaginatia noastra. Toate atacurile lui Eli sunt filmate indirect sau cu o camera panoramica mai degraba decat una focalizata asupra diverselor seturi de detalii “scarboase”. Ceea ce conteaza nu este actul uciderii in sine, ci starea de dinainte si de dupa, iar o simpla privire aruncata disperarii din ochii lui Eli la capatul unei noi crime, combinata cu acel sentiment aproape orgasmic al desfatarii, reuseste a surprinde conflictul intern de la nivelul personajelor. Spectatorului ii sunt produse asadar stari de angoasa ca urmare a maretiei si complexitatii acestuia mai degraba decat prin brutalitatea gesturilor rezultand de pe urma sa. Totul este extrem de simplu, nepretentios si totusi vast si adanc, asemenea unui ocean peste care rasare luna.

Voi porni acum sa numar pinguinii din viata mea, doi cate doi, adapostindu-se la finalul tuturor lucrurilor. In timpul acesta, Eli si Oskar vor apuca trenul catre nicaieri pentru a putea ramane impreuna (interesant cum numele personajului Oskar este identic cu cel al conductorului din Syberia). Poate in calatoria mea pe Transsiberiana rasaritului, undeva inspre Vladivostok, voi da peste ei si vom pleca in cautare de mamuti. Sau poate ca “Let The Right One In” va ramane un simplu film pe etajera voastra, in calculatoarele voastre, netrait la momentul potrivit si in starea mentala potrivita. In acest caz, faceti-va macar serviciul de a va musca iubita de gat diseara si a ii gusta pielea zvarcolindu-se in placere. Este posibil sa fie ultima data….

PS- Nu exista nici o legatura tematico-filosofica intre acest film si hiper-comercialul “Twilight”

~ de Mihnea-Dimitrie Calin pe iulie 22, 2009.