Last Train to Transcentral…



Era iarna in Caraibele viselor sale, si fete dezbracate uitasera a iesi din valurile pistruiate cu nisip. Vagoanele scartaiau gol in bataia vantului, tamplele-i ascutite modelandu-se lent dupa diferenta de nivel a pasajelor. “Last train to transcentral” tipa din cand in cand o voce electronica, apoi melodia aia idioata care ii distrusese rabdarea pentru muzica incepea sa fie fredonata de cei din jur. Era al naibii de frig si toata leganarea aia apatica ii producea greata.  Dupa ceva vreme, ca urmare a plictiselii cronice, isi aminti momentul cand dansatorul ala schiop varsase cafeaua cu lapte asupra lui pe refrenurile acestui cantec. Poate si mai aiurea decat aceasta amintire era insa faptul ca bautura ii devenise antipatica, asa ca acum se hranea mai mult din eprubeta si isi injecta doze zilnice de vitamina c, hormoni si diazepam.
Robotul din dreapta sa citea linistit ziarul, titlul editiei : “Agent on the verge of suicide due to journalist’s malicious accuses ” (I); eroul nostru stranse cu ura din pumni in fata acestui titlu, mai ales ca moaca ce zambea tamp in dreptul articolului ii apartinea. Pentru a se calma trecu la o alta sectiune a ziarului- “The Down Low- Edition on how to feel remorse ” (II). “La naiba”, se gandi el intr-un final, “porcariile din ziua de azi…”, apoi meditatia i se lasa intrerupta de tonul ala nenorocit, care ingana ca idiotul -“Statia catedralei, peronul deasupra” de vreo sapte ori la rand. “Oh, la naiba, iar trebuie sa urc scarile alea interminabile” dadu el stangaci din cap, si isi sprijini piciorul de marginea posaca a banchetei.
Trenul s-a oprit undeva in dreptul clopotnitei, si un fel de “stairway to heaven” a fost despachetata in mijlocul vagonului. Oftand anemic, decise sa se ia dupa luminitele plapande de-a lungul coloanelor, si era cat pe ce sa loveasca o femeie oarba in timpul procesului. “Draci muiere, daca esti oarba nu inseamna ca nu trebuie sa vezi pe unde mergi!”.
Si-a refacut cu o miscare atenta nodul la cravata, apoi a inceput urcusul. “Porniti cronometrul!” s-a auzit de undeva din spate. “Din clipa asta aveti patru minute sa parasiti acest vagon!”. A inceput asadar sa urce schiopatand faimoasele scari, stiind ca, daca nu avea sa ajunga la capat in timpul indicat, urmau a se dezintegra, echivalentul unui picaj in gol, prin continuumul timp-spatiu. Privind in jos, a observat trenul departandu-se inspre linia orizontului, in timp ce scara pe care se afla continua sa pluteasca nesprijinita de nimic. Dedesubtul sau, specimene curioase faceau pariuri- “ce crezi frate, vom asista la vreun deces astazi?”. “Sigur, vezi oarba de acolo, pariez douazeci de credite ca va cadea!”. Cronometrul vocal anunta din cand in cand “a trecut inca un minut-grabiti-va!”. Uneori se plictisea de aceleasi replici si improviza “Astazi va voi spune o poveste despre neajunsul vremurilor noastre!” sau facea glume sadice “Unul dintre voi si-a uitat bagajul in cala- intoarceti-va!”.
A ajuns la timp in varful scarii, exact in clipa in care o sonerie reproducandu-l pe Timbaland anunta sfarsitul slujbei de duminica, iar oameni cu i-poduri in urechi si marijuana prin buzunare incepeau sa iasa pe portile cladirii, mestecand guma si plescaind apasat – “mama, ce lume divina!”. Omul nostru cobora acum scarile dinspre clopotnita pentru a ajunge in dreptul altarului. Apropiindu-se cu pasi repezi, a avut ocazia sa observe in treacat Christul mecanic din pronaos facandu-i complice cu ochiul, aratand inspre zonele insangerate ale trupului sau – “E doar ketchup, ce naiba…”. “Da, sigur” a incuviintat el zambind, apoi si-a continuat nestingherit drumul. In prima banca, un tanar ipod-ist parea sa nu realizeze ca slujba luase sfarsit, dadea in continuare din cap si din cand in cand scotea cate un “Au!” sau un “Oh-hoh!”. “Baiete, ia de-aici creditele astea si du-te de-ti comanda o inghetata!” spuse omul nostru, oferindu-i baiatului un cip indoit la colturi. “O secunda, tataie, asta este partea cea mai frumoasa!”. Omul nostru scoase atunci din buzunar o placuta de identificare, aratand-o copilului. “Pleaca dracu’ de aici, am zis”. Copilul a facut ochi mari, apoi a inceput sa se balbaie: “Scuze domnule, nu am stiut ca sunteti…”. “Pleaca pana nu te iau la bataie!”, “Da, domnule!”.
Urmarindu-l indepartandu-se inspre usa, a putut auzi din nou Christul tipand isteric- “Hei mah, spune tu acolo daca e cinstit sa ma lase astia aici sa putrezesc…”. S-a uitat la ceas, arata o limba circulara si una indoita inspre interior. “La naiba, am pierdut destul timp” a hotarat el, apoi a intrat grabit in camera de confesiuni. Preotul era acolo, ingenuncheat, rugandu-se la Zeu. Intrucat parea sa nu observe faptul ca are companie, omul nostru s-a simtit nevoit sa ii intrerupa meditatia – “Gata cu pocainta, parinte. Am o treaba cu tine”. Parintele s-a intors brusc,robotic, zambind fals si facand ochii mici. “Cu ce te pot ajuta, fiul meu?”. “Ma numesc XX-2YP, agent special, district investigatii. Ati fost acuzat de viol de una dintre clientele voastre.” La auzul acestor cuvinte, parintele zambi, sprijinindu-se cu mainile de spatarul metalic al scaunului- “Inspiratia vine din cele mai adanci toposuri ale fiintei, copilul meu. Femeia aia, Cel Mare s-o ierte, este confuza precum toate femeile. Adevarul este ca stia prea bine cu ce ne ocupam noi aici. A oferit cinci donatii anul asta sperand ca va fi aleasa. Stii tu, fiule, a o face cu un preot este o senzatie depasita numai de a o face cu Dumnezeu!”. “Draci, parinte, vin aici sa va sfatuiesc sa va tineti pliscul inchis, si am parte de o confesiune in direct?”. “Hehe, fiule. Cat de putine intelegi… biserica nu mai este ce a fost. Trebuie sa fim… adaptabili. Maleabili chiar. Unii cred ca ne vom pierde identitatea, dar ce este identitatea daca nu ceva ce trebuie sa devina intru fiinta? Nu, fiule, asta este de facut”, “De ce a trebuit sa introduceti sexul in ecuatie?”. “Sexul elibereaza tensiunea din corp, sporind prin urmare eficienta umana. Nu va plangeti voi cei de Sus mereu ca biserica nu isi indeplineste rolul de educare a comunitatii? Ori o comunitate tensionata nu poate ajunge niciodata a indeplini un volum optim de munca. Facem si noi ce putem prin urmare. Ma gandeam in stagiunea urmatoare sa punem la punct un parteneriat cu echipele de fotbal, sa vindem tricourile alora, improscate cu apa sfintita, in numele lui Dumnezeu. Gandeste-te numai la dimensiunea afacerii… si am putea da celor de Sus un.. 20%?”. “20 e total inacceptabil. Ceea ce incercati aici are nevoie de participarea totala a autoritatilor, altfel pot inchide locul asta in 20 minute, cu Christul vostru stropit cu Tomi cu tot!… 50 la suta consider ca este mult mai indicat in conditiile de fata!”. “40 si absolvire vesnica pentru pacatele tale…. Nu vei gasi niciunde o oferta mai buna!”, “De acord” hotari agentul dupa un moment de gandire. “ Si asa doream sa fac o vizita bordelului din colt. Plus ca maine trebuie sa impusc cativa roboti pentru sodomie. Ma bucur sa stiu ca indiferent de ceea ce fac sufletul meu se afla in maini bune!”. “Oh, cu siguranta, fiule, prietenii bisericii sunt si prietenii lui Dumnezeu… daca exista. Daca nu, oricum nimic nu conteaza!”. Agentul privi din nou la ceas, apoi la macro-computerul care servea drept orga a bisericii. “Mai am cateva minute timp liber… scoate si tu o sticla de vin din pivnita, parinte!”. “Hehe, vrei si niste coca? O am de la aprod, se pricepe de minune la a adauga diverse necesitati la lista furnizata de patriarhie!”. “Nah, fara coca, sunt in timpul serviciului si coca ma face sa apas invers pe tragaci… ca atunci cand m-am impuscat in picior, inca schiopatez de pe urma evenimentului. Din fericire am primit o medalie pentru asta, ca orice agent defectat in timpul datoriei… Ironic!”; “In ordine atunci, trebuie sa semnez vreun contract sau ceva? In numele lui Dumnezeu, desigur!”. “In mod necesar. Uite, pune-ti numele aici si aici, bifeaza patratica asta, si aici inca o data… gata. De acum poti spune ca ai sprijinul nostru indiferent de circumstante. Atat timp cat nu comiti alte ilegalitati, pentru alea… stii cum functioneaza lumea… un nou contract, un nou 40%… si Doamne-ajuta!”.
Se indeparta incet de altar, apoi iesi din biserica pe usa din dreapta. Forma un numar de telefon, iar la celalalt capat al firului se auzi un sunet tipator, ca o femeie care se ruga blasfemic. Isi dadu seama ca era doar o alta melodie new age ce servea ca ton de asteptare, si indeparta telefonul de la ureche sa nu-i explodeze naibii timpanele. In cele din urma la celalalt capat al firului se auzi un “Alo!” excitat, si un oftat precoce. “Alo, Sfintenia Ta, s-a rezolvat. Am aici pe contract tot ceea ce trebuie”; “Genial. Sodomistul ala credea ca se poate imbogati fara a acorda procente din venit patriarhiei. Zgarcenia si prostia lumii asteia, pe cinstea mea… La dracu’, Penny, freaca-ma cu unguentul ala, si nicidecum sa nu crezi ca te platesc in plus!”; “Cine-i Penny?”; “Eh, o pramatie mica, baiat de cor sau ceva de genul asta. L-am adus sa-mi cante la instrumente…”. Urmatoarele 30 secunde fura incarcate de tipete si vaiete, ceva intre Macelaria lu’ Tavi SRL si Corul Sclavilor din Nabuco; “Eh, Sfintenie… apropo de intelegerea noastra, daca s-ar putea…”; “Da, dragule, imi cer scuze. Prezinta-te cu documentele in biroul meu, in jumatate de ora… ejaculez deja prematur la varsta asta”; “Si recompensa mea?”; “Da, fisele Ei personale, impachetate si cu stampila Patriarhiei deasupra. Nici nu va stii ce a lovit-o, va fi arsa pe rug la prima ora maine pe si cenusa ii va fi aruncata! Trebuie doar sa aleg Requiemul, ma gandeam la aia cu “i’m sorry, i’m so sorry, can’t u give me one more chaaaance” (III) ; “Perfect, o mana spala pe alta, Sfintenie! Sa se invete minte curva aia sa imi faca concurenta prin acuzatii mincinoase! Mi-am vazut moaca in ziar in dimineata asta…Si, trebuie sa ma credeti, nu sunt vinovat de nimic. Adica de nimic din ceea ce nu a facut si ea, desigur… stiti ce vreau sa spun!…”; “Da, da, fiule, toti suntem curati ca lacrima… ah, trebuie sa inchid, cred ca.. ieseee!”
Agentul scutura usor din cap, apoi se uita iarasi la ceas cu coada ochiului. Hotari sa isi urmeze propriile indicatii si se duse sa-si cumpere o inghetata de la cofetaria din colt, numita “Retro Gateaux and Music”. Acolo, pe o banca, ipodistul din biserica dansa Macarena cu pantalonii in vine, turnand pe gat o sticla de Jack. Era 17.43 si Soarele ardea deja de nerabdare sa apuna…

I. Agent in pragul sinuciderii din cauza acuzelor malitioase ale jurnalistei
II. Acolo jos – editie despre cum sa ai remuscari
III. Referinta la o melodie Britney Spears

Anunțuri

~ de Mihnea-Dimitrie Calin pe Aprilie 1, 2010.

8 răspunsuri to “Last Train to Transcentral…”

  1. oau @-)
    nici nu stiu cum sa explic senzatia pe care am avut-o la sfarsitul lecturii…
    departandu-ne de artificii lingvistice inutile,”le ai cu scrisu’!”:>:))
    keep up the good work!:)

  2. Adriana – Multumesc. Sa inteleg ca vezi viitorul fiind asemenea lumii mele? 🙂

  3. eu nu ma gandesc la viitor,abia ma descurc cu prezentul:))in plus,habar n-ai cat de mult imi da de furca trecutul!
    tot ce vreau de la viitor e sa existe pur si simplu-atat:)

  4. Cred ca si eu sunt tot pe-acolo… Taking one day at a time and trying to live through it… teoretic oamenii cu imaginatie ar trebui sa aiba o capacitate mai buna de proiectie temporala, dar de cele mai multe ori este exact invers. Poate si pentru ca, in cazul nostru, prezentul chiar are semnificatie…

  5. In Saptamana Pastelui sa scrii chestia asta… foarte curajos. Dar articolul este minunat, imaginea individului cantand Macarena cu pantalonii in vine este priceless. Asemenea discutiei despre Penny cu patriarhul…

  6. De ce curajos? Este la limita doar o mostra de literatura. Care de altfel isi proclama de la sine caracterul fictiv, chiar daca pe alocuri exista note binemeritate de ironie sociala.
    Ma bucur ca ti-au placut figurile de stil. Sa inteleg ca te reprezinta? 🙂

  7. Mai reusita poate si mai accesibila decat Termination Notice… literatura pura de data asta, fara prea multe adaosuri stiintifice/filosofice. Sper sa mai scrii in stilul asta.

  8. Ama – E si aici ceva filosofie. Este vorba in ultima instanta de spiritul unei epoci, si masura in care este el favorabil dezvoltarii individului ca individ. Asta lasand asa zisele aspecte religioase (de fapt hermeneutice) deoparte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: